,

Să nu faci ce zice popa, să faci cum face popa!

Ăsta ar putea fi sloganul perfect pentru partidul Uniunea Salvați România – USR, pentru că deși “oamenii noi”, dar cu apucături vechi cer cetățenilor să semneze împotriva penalilor din funcții publice, inițiativele penale ale Primarului Inutil și Invizibil de la PSD Sector 1 sunt susținute și votate de membrii USR.

Probabil vă întrebați ce s-a întâmplat și de ce m-am agitat mai devreme luându-ma de consilierii Uniunea Salvați România – USR.

Zilele astea, disperarea și sentimentul că nu mai merge cu furtul sau ura față de cetățean îl fac pe Primarul Incompetent PSD Tudorache, să aloce, pe ultima sută de metri, un buget de 34 de milioane de lei pentru toaletarea copacilor. Pentru Tudorache, toaletarea copacilor din Sectorul 1 costă, nici mai mult nici mai puțin, aproximativ 8 milioane de euro.

Oameni buni, 8 MILIOANE DE EURO, na, că am ajuns să scriu cu majuscule ca pesediștii. Cu 8 milioane de euro ai putea muta pădurea amazoniană în București așa cum am mai scris. Dar cum altfel să mai piști niște mălai pentru viitor, acum că totul s-a sfârșit, iar alt mandat de primar nu va mai veni niciodată?!? “TOALETEZI, TOALETEZI și guess what IAR TOALETEZI!!!”

Ei bine, dacă pe maestrul Tudorache îl înțelegem 😤, că se zice că va fi greu să fii pesedist pe bani publici în viitor, pe cei doi consilieri USR care au votat această aberație îi înțelegem dar nu prea, că tot trăim vremuri caragialistice.

E vremea toaletărilor, oameni buni! Dar nu a copacilor, ci a ipocriților care vă vând una și fac alta.

Domnule Dan Barna, dumneavostră știți ce votează mai nou membrii USR? Pardon dacă v-am deranjat, că știu că și pe dumneavoastră vă toaletează mai nou OLAF-ul.

Pentru noi, Partidul Naţional Liberal, “A TOALETA” este o promisiune pe care o facem celor care au încredere în noi. Dar nu vom toaleta copaci pe 8 milioane de euro, ci vom toaleta peisajul politic de penalii vizibili sau invizibili “datorită cărora” viața în România a devenit un calvar.

/de
,

La câteva ore dupa succes.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi este un moment care mă face să am oarecare speranțe în ceea ce privește solidaritatea noastră în momente de cumpănă; să fim serioși, nu cred că există un singur om rațional care să poată spune cu mâna pe inimă că ERA SIGUR că moțiunea va trece, oricâ de optimist ar fi fost acel om. Totul a fost pe muchie de cuțit și totul s-a jucat până în ultima clipă. A fost cea mai spectaculoasă și “muncită” moțiune a Opoziției. Inițiatorul ei, #PNL, a dovedit că atunci când abordează lucrurile cu seriozitate, pragmatism și implicare poate să câștige. Sunt convins că a fost abordat om cu om, s-a dus muncă serioasă de convingere, au fost dificultăți de a păstra promisiunile făcute de unii câtă vreme PSD avea sacul cu daruri în mână. În momentul în care am auzit vestea, mi-am zis: ” Uite, de aia se zice că politica este arta compromisului (cu amendamentul că acest compromis trebuie făcut întotdeauna pentru binele public), uneori îndepărtarea răului depinde doar de câteva voturi, uneori de unul singur”.

Lecția de azi mai înseamnă ceva: puterea obișnuinței care funcționează atât pentru lucrurile pozitive cât și pentru cele rele. Să ne amintim aceste ultime 30 de luni: să ne reamintim furia cu care am întâmpinat propunerile de premier ale brigandului Dragnea care a violat pur și simplu principiile oneste ale democrației potrivit cărora câștigătorul alegerilor desemnează premierul: Shhaideh, Grindeanu, Tudose și într-un final “apoteotic” ne trezim că ne este băgată pe gât această femeie submediocră a cărei maximă performanță este să fie, eventual, directoare de liceu industrial într-un oraș de provincie. Ne-am înecat, am icnit, ne-au ieșit ochii din cap fiindcă nu mai aveam aer, am protestat, făcut mișto de ea și în cele din urmă NE-AM OBIȘNUIT cu aceasta situație; într-atât de mult încât unii constatau pe măsură ce trecea timpul că parcă nu mai era așa slabă, că parcă vorbea mai coerent, că răspundea mai logic la întrebările jurnaliștilor, că făcea față situațiilor. Bullshit! Era tot aia, tot acea submediocră, doar că noi ne obișnuisem cu ea! Astăzi, căderea guvernului a rupt puterea asta proastă a obisnuinței și ne-am trezit cu realitatea în față: am reușit să revenim la normal doar că am pierdut timp important în care economia s-a deteriorat, deficitele au crescut pe fondul iresponsabilității PSD, au mai plecat din țară câteva sute de mii de tineri, etc.

Discursul de azi al lui Iohannis este încurajator și un punct forte al discursului este faptul că este convins că cea mai bună soluție este cea a alegerilor anticipate cu condiția să existe consens politic. Asta creează premisele unei opoziții unite la alegerile de anul viitor. Cea mai importantă bătălie politică va fi cea a alegerilor locale care trebuie să scoată efectiv PSD din teritoriu fiindcă de acolo iși trage puterea acest partid de 30 de ani incoace. Trebuie smuls de acolo și distrus fiindcă este un partid toxic, antidemocratic și corupt.

Dacă Opoziția în frunte cu Ludovic Orban va acționa așa cum a acționat azi atunci putem avea speranțe.

Hai ROMÂNIA!

/de

Misiunea generaţiei mele

Fiecare generaţie are un vis, o misiune pe care o atinge sau nu, dar după care işi ghidează viaţa. Unii, au norocul să işi atinga visele, alţii au chiar posibilitatea să işi atingă mai multe vise.

Generaţia bunicilor noştri a avut un mare vis, acela de a-şi vedea copii invăţaţi, să ii vadă ajunşi la oras, să devină oameni cu stare. Mulţi au reuşit acest salt din rural in urban, care a condus la creşterea oraşelor ţarii şi la industrializarea Romaniei. Putem spune că, la nivelul de aşteptări si năzuinţe ale bunicilor noştri, aceştia si-au indeplinit misiunea.

Generaţia părinţilor noştri a avut două mari vise. Primul a fost cel al eliberării de sub comunism, un vis al democraţiei, visul omului liber care doreşte să işi clădească destinul bazandu-se pe propriile forţe. Acestă misiune a fost indeplinită o dată cu Revoluţia din 1989 cand Romȃnia a devenit un stat democratic. A doua misiune a părinţilor noştri a fost asigurarea securităţii acestui neam, un vis străvechi, provenit din istoria acestor locuri, aflate intodeauna la confluenţa dintre imperii. Si acesta misiune a fost indeplinita in 2004 cu aderarea la NATO şi 2007 cu aderarea la UE. Putem spune că părinţii noştri, cei de 50 si 60 de ani, au atins obiectivele generaţiei lor: au adus Romȃnia in democraţie şi au integrat-o in structurile europene si euro-atlantice.

Astăzi, este rȃndul generaţiei noastre in a ne seta misiunea, in a duce ţara noastră şi pe locuitorii ei acolo unde merită in Europa. Din punctul meu de vedere, cei care au astazi 30 si 40 de ani au doua misiuni. Prima este de a pune Romȃnia pe drumul prosperitaţii. Acesta trebuie sa fie visul nostru principal, sa transformăm ţara intr-un loc prietenos cu mediul de afaceri, unde antreprenori din toata lumea să stie ca aici pot găsi forţă de muncă pregatită. Să fim in stare sa atragem capitaluri si să ducem la sfȃrsit proiectele asumate. Generaţia noastră are obligaţia de a-şi asuma o astfel de misiune pentru că noi suntem cei care au fost educaţi dupa 1990, in democraţie şi care trebuie să constituie baza dezvoltării prosperitaţii in Romania. Dacă noi, nu ne indeplinim misiunea, in actualele condiţii economice şi demografice din Romȃnia, riscăm ca in 50 de ani să fie o cu totul alta populaţie pe aceste meleaguri.

A doua misiune este Basarabia. Niciun neam nu se poate simţi intreg atunci cand o parte din populaţia sa nu face parte din tot. Basarabia, aceasta bucată a romȃnităţii care a suferit atȃta din cauza intereselor străine trebuie să revină la patria mama. Noi, cei de 30 si 40 de ani trebuie să transformăm aducerea Basarabiei in Romȃnia ca obiectiv de generaţie. Urmărind modelul german, dorinţele noastre sunt fireşti şi in concordanţă cu viziunea Wilsoniană care a construit ţările Europei şi care astăzi traieşte o revigorare ideologică. Făra o Romȃnie a tuturor romȃnilor este greu să ne gasim locul nostru in istorie. In ciuda tuturor provocărilor economice şi culturale potenţiale, trebuie sa ne asumăm unirea şi să fim conştienţi că pȃnă la sfarşitul vieţii noastre statul romȃn va deveni coerent si consistent prin Unire.

Am incredere că ne vom atinge visele şi că ne vom duce la capăt misiunea! Este obligaţia noastră sa ne asezăm tara pe drumul prosperităţii si al unitatii. Pentru asta insă, aceia dintre noi care inteleg mizele acestui drum trebuie să conştientizeze că de pe margine nu se poate acţiona. Este nevoie de oameni compentenţi care să dezvolte politici si proiecte, iar aceşti oameni trebuie să intre in politică. Acesta este primul domeniu care trebuie reformat in Romȃnia şi ar trebui să fie primul nostru obiectiv in indeplinirea misiunii.

/de

Ce fel de stat ne dorim? New Labour sau Ordoliberalism?

Analizând programele de guvernare ale principalelor două partide din România, observ o lipsă de coerență în ceea ce privește viziunea pe termen lung asupra economiei românești și a felului în care trebuie dezvoltat statul. Astfel, se remarcă în programele economice ale acestora abundența de ideii stânga-dreaptă, fără a putea defini clar care partid este mai de stânga și care este mai de dreapta. Lipsa aceasta de coerență a întârziat decizia în ceea ce privește felul în care dorim să arate România în următorii ani.

În cultura europeană s-au consacrat două mari modele de state, primul de tip anglo-saxon, are ca reprezentanți de vârf Marea Britanie, Irlanda dar și peste ocean S.U.A. În aceste state intervenția statului în economie se  încearcă a fi redusă pe cât de mult posibil, lăsând piața să arate direcțiile de dezvoltare. Aceste state au o povară fiscală scăzută însă și investițiile publice și serviciile sociale sunt mai reduse. Ele stimulează antreprenoriatul, însă nu pot furniza infrastructura de top (linii de mari viteză, spitale publice,etc) tocmai pentru că nu încasează taxe suficiențe. Lucrările mari de infrastructura se fac în general în parteneriate public-private, tocmai pentru a delega către privați responsabilitățile.

În ceea ce privește deficitele și mărimea « statului », în Marea Britanie, ministerele acționează după planuri de afaceri, încercând prin digitalizare și profesionalizare să reducă la maxim costurile generate de stat și implicit deficitele publice. Dacă ne uităm la evoluția datoriei publice a Marii Britanii după 2008, vom vedea o ameliorare constantă a finanțelor țării.

Al doilea model economic este cel promovat de Europa continentală, statul de tip social. Acest stat s-a consacrat în anii 60, în timpul boom-ului economic și se dorea a fi o contrapartidă la utopia comunistă ce anima elitele din vest. Astfel, țările din vestul Europei, propuneau o mare parte din beneficiile statelor comuniste, protecția socială, învățământ gratuit, infrastructură gratuită dar lăsau libere forțele pieței și stimulau într-o oarecare măsură antreprenoriatul. Aceste tipuri de state au funcționat fără probleme până la începutul anilor 2000, când Europa de Vest. America de Nord și câteva state asiatice,  erau singurele economii libere, putând astfel produce pentru tot restul lumii. Pe măsură ce alte țări s-au dezvoltat, în special China, s-a observat lipsă de sustenabilitate a statelor sociale, fără o creștere constantă a productivității. Astfel, forța de muncă ieftină din Asia a mutat o parte a producției acolo și vestul Europei, în special țări ca Italia sau Franța au rămas fără o parte a producției însă cu aceleași costuri sociale. Cu excepția Germaniei, care a trecut prin reformele Hartz la începutul anilor 2000, majoritatea țărilor europene sunt încă blocate în paradigma statului social iar asta se simte și in ritmul lor de creștere economică.

Analizând însă aceste modele, ma întreb care ar putea fi parcursul României. Ori mergem în zona statului redus în care susținem antreprenoriatul și reducem taxele (lucru propus și de PNL și de PSD), ori păstrăm un nivel de taxare care să ne permită să ne dezvoltăm infrastructura și să creștem salariile din învățământ și sănătate (lucru propus și de PNL și de PSD). Ceea ce propun astăzi principalele partide, este o struțo-cămilă doctrinară care nu are nicio finalitate. Din punct de vedere matematic nu poți scădea taxele, crește salariile și păstra un deficit sub 3%. Desigur că o să spună o serie de colegi că ne putem permite mai multe cheltuieli datorită creșterii economice, însă istoria ne arată că aceste creșteri nu sunt infinite, iar ciclurile economice au o anumite periodicitate. Foarte probabil că peste 2-3 ani va veni și o criză, iar noi iar o să fim iar prinși în deficite de 5-6%, complet nesustenabile.

Principalele partide trebuie să ia o decizie : ori modelul britanic, susținut atât de conservatori cât și de laburiști (new labour), ori modelul german, ordoliberal (economia socială de piață) susținut atât de creștini democrați cât și de social democrați. Drumuri de mijloc și chestii originale balcanice nu cred că pot fi sustenabile.

/de
, ,

Primăriile Bucureştiului şi lipsa de transparenţă bugetară. Studii de caz, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei

Intre oamenii politici exista o zicală “daca nu e prins in buget nu există!”. Aceste cuvinte, ce sunt pline de inţelesuri au reuşit in ultimii ani sa devine relative. Politica Ministerului de Finanţe, prevederile de incasări din impozitul de venit, cotele defalcate de TVA şi multe alte previziuni vădit exagerate, au dus la situaţia in care, ceea ce este scris in buget, sa nu fie de fapt acolo. Din aceasta perspectivă, Primăria Capitalei este campioană la categoria “asa nu!”.

Discutam in articolele precedente, de pericolul exagerarilor bugetare, de construcţia falsă a bugetului, generată de falsele cote defalcate venite de la Ministerul de Finanţe. Totodată, spuneam ca aceste cote, duc la construirea de bugete paralele, primăriile fiind nevoite sa aibe o lista oficială de investiţii dar şi una reală. Astfel, conform legii finanţelor publice, in luna iulie primăriile trebuie sa aprobe execuţia bugatară pe trimestrul trecut. Conform celor spuse de mine in aprilie, s-a observat un deficit mare de incasări din cotele defalcate. Astfel, administraţiile publice au fost nevoie sa execute rectificări bugetare in minus si să anuleze o serie de proiecte de investiţii anuntate la inceputul anului.

 

Pentru o mai bună inţelegere a impactului acestei rectificari in minus, vă voi da două exemple din Bucuresti: pe de-o parte Primăria Sectorului 1 şi pe cealaltă parte Primăria Capitalei:

La sectorul 1, s-a efectuat in sedinţa Consiliului Local din 25.07.2013 rectificarea bugetară in minus cu 82,5 milioane de lei, astfel, din 670 de mil prognozate ca şi incasări, s-au colectat doar 587,5 milioane ceea ce reprezinta o scădere cu 13,5% a bugetului PS1 pe semestrul 1. In mod firesc, aceasta scădere, datorată previziunilor false ale Ministerului de Finanţe a dus şi la tăieri in interiorul direcţiilor primăriei. La directia de şcoli au fost anulate proiecte de modernizare a şcolilor in valoare de 11 mil lei, iar la administraţia domeniului public au fost anulate proiecte de 7 milioane lei. Din fericire, Primăria Sectorului 1 a renegociat un credit mai vechi in aceasta vară, reuşind să amane plata unor rate in acest an şi sa economisească din dobanzi vreo 18 milioane de lei. Toate acestea au facut ca efectul asupra investiţiilor prognozate in anul 2013 sa nu mai fie atat de puternic ca şi in 2012, insa discutăm aici de un caz fericit. Aşteptăm sfarsitul anului pentru  vedea evoluţiile incasarilor, insă devine clar ca acestea au un trend negativ.

Pe 29.07.2013 s-a desfăsurat şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Analizand ordinea de zi am observat că nu exista niciun punct legat de execuţia bugetară sau rectificarea bugetară, in ciuda prevederilor legii finanţelor publice locale, 273/2006, art. 49, alin. 12 si 13. Daca ar fi sa păstrăm proporţiile, Primăria Capitalei ar trebui sa facă o rectificare in minus, de aproximativ 300 de milioane de lei. Acest lucru insă, nu se intamplă. Astfel, şi anul acesta, domnul Oprescu reuşeşte sa creeze un buget fals, dar şi mai rău sa menţină un buget care dă speranţe companiilor ce lucrează pentru Primăria Capitalei, că işi vor incasa banii. Trebuie să ne aducem aminte, că anul trecut, Consiliul General, a fost pus in situaţia de a efectua o rectificare in minus de aproximativ 100 milioane de Euro, cu o săptamană inainte de Craciun. Aceşti bani au intrat ca datorie in 2013, iar din bugetul din acest an mare parte din execuţie a fost plata datoriilor. Acest lucru se pare ca nu se doreste a fi văzut de către cetăţenii Bucurestiului, iar lipsa de transparenţă a municipalităţii este aproape totală. Previziunile spun, că episodul de anul trecut se va repeta şi anul acesta, santierele deschise in Bucuresti vor fi blocate, firmele nu vor fi platite la timp, iar unele vor intra in faliment. Domnul primar Oprescu reuşeşte astfel, sa administreze intr-un mod catastrofal banii bucurestenilor.

Intr-un final aş dori sa adresez trei intrebări Primarului General, pe care le consider esenţiale ca cetătean al capitalei:

  1. Care sunt măsurile pe care le luaţi domnule primar pentru a opri rostogolirea datoriilor Primăriei Capitalei de la an la an?
  2. Există cumva o listă de priorităţi bugetare pentru Bucuresti care să poate fi consultată, astfel incat să inţelegem strategia de investiţii a primăriei?
  3. In ciuda unui Consiliu General dominat de USL, nu se vede o armonie intre primar şi consiliu, care sunt cauzele acestei lipse de colaborare ce se răsfrange asupra calitaţii vietii noastre in acest oraş?
/de

Priorităţile Europei şi lipsa de poziţionare a Romȃniei

In această perioadă se dezbat teme din ce ȋn ce mai serioase la nivel european, care vor afecta soarta continentului nostru pentru următoarele decenii. Aceste teme se reflectă ȋn mod firesc şi ȋn societatea noastră, ȋnsă, nimeni nu vorbeşte despre ele. In Romȃnia, guvernanţii se comportă ca şi cum nu ar avea nici un plan pe termen mediu şi lung, evitȃnd discuţia despre strategia de dezvoltare a ţării.

Din această perspectivă, evenimentul decisiv din acest an, ce va marca politicile europene pentru următorul deceniu, ȋl constituie alegerile din Germania. Dacă ,aşa cum spun sondajele, Angela Merkel şi CDU/CSU vor cȃştiga detasat, Germania ȋşi va pune din ce ȋn ce mai puternic amprenta asupra Uniunii Europene şi va rezolva o serie de dosare ce au fost pȃnă acum amȃnate.

Unde se află Romȃnia? Care este poziţia ei ȋn dezbaterile actuale din Europa?

Toate acestea sunt pentru noi o dilemă. Am ajuns in situaţia ȋn care, nici ştim care sunt prioritaţile noastre pentru exerciţiul bugetar 2014 – 2020. Tot ce este ȋn afara acutul conflict intern de putere, este ignorat şi făcut sa pară mai puţin important decat este.

La o primă analiză, se disting cinci teme mari europene, care au efect direct sau indirect asupra tării noastre:

 

1. Guvernanta economică a Uniunii Europene, este prima temă – o mai puternică integrare a statelor membre, ȋn special ȋn ceea ce priveşte politicile fiscale dar şi prin adoptarea Euro de către ţarile din est.

Noi, ca membru U.E. trebuie să ne punem o serie de ȋntrebări serioase legate de acest subiect. Ce este mai benefic pentru Romȃnia ȋn actualul context economic global? Să avem o politică monetară independentă, care să ne permită anumite măsuri de relansare bazate pe jonglarea inflaţiei sau ancorarea la Euro, cu avantajul diminuării drastice a inflaţiei dar totodată privȃnd statul de pȃrghiile politicilor monetare?

Dorim să ne păstrăm actuala structură a taxelor, cota unică de 16%, capacitatea de a creşte sau scădea rapid taxele ȋn funcţie de evoluţiile economice sau dorim să cedăm acest atribut Bruxelles-ului? Considerăm noi că sunt mai cinstiţi funcţionarii de la Bruxelles decat politicienii romȃni? Inţelegem noi romȃnii, ce inseamna o Europă federală? Conştientizăm avantajele aceste evoluţii?

Această discuţie nu se face in societatea noastră, ȋnsă lucrurile se intamplă, iar noi, ne vom trezi in faţa “fait accompli” fără a ne putea pune deloc amprenta, ca ţară, asupra evenimentelor şi fără a căpăta anumite beneficii directe in urma schimbărilor.

 

2. Resursele alternative de energie şi politicile verzi – Aceste teme, au fost preluate ȋn vestul Europei, inclusiv de către partidele conservatoare. In Germania de exemplu, cele mai multe măsuri verzi au fost luate de CDU/CSU.

Romȃnia are avantajul de a avea o producţie puternică de hidroenergie, ceea ce ne dă un avantaj faţă de alte ţari europene. Insă, acestea, dezvoltă ȋn mod intensiv tehnologii pentru energia solară şi eoliană ,iar aceste ţări, probabil ȋn 10-20 de ani, vor deveni mult mai competitive datorită acestora.

Europa aşteaptă alegerile ȋn Germania şi pentru a lămuri dosarul energetic, coaliţia conservator-liberală promiţȃnd că va tranşa problema ȋn primele luni ale noului mandat. Intre timp, ȋn Romȃnia s-a amȃnat plata certificatelor verzi catre producatorii de energie eoliană, iar ȋn ceea ce priveşte energia solara nu facem progrese pe niciun plan.

Totodată, nu există o campanie de informare a populaţiei despre noile tehnologii, avantajele şi dezavantajele (in primul rȃnd financiare) ale acestora. Singurul lucru vizibil pentru romȃni, este categoria “certificate verzi” din factura de electricitate.

In special generaţia tȃnară trebuie să inţeleagă faptul că energia generată ȋn mod convenţional nu mai poate ,din cauza scăderii rezervelor, fi produsă la nesfȃrşit, iar noi, ca societate trebuie să ne facem o strategie legată de aceasta.

 

3. Evoluţia demografică – Recensămȃntul din 2011 a arătat că populaţia ţării noastre a scăzut cu 3 milioane in ultimii 20 de ani. Această scădere are la bază ȋn primul rȃnd emigrarea multor cetaţeni, ȋn special tineri către vestul Europei dar şi o scădere a natalităţii pe fondul creşterii gradului de educaţie. Totodată, tinerii nu sunt atȃt de optimişti ȋn ceea ce priveşte viitorul, evitȃnd astfel sa facă mulţi copii.

Cu o rată a natalităţii de 1,6 Romȃnia trece printr-o scădere accelerată populaţiei. Acest lucru pune ȋn mod firesc presiune pe bugetul de pensii ȋnsă, pune o presiune si pe tȃnăra generaţie, care conştientizează ȋncetul cu ȋncetul că ceea ce acum li se pare normal, pensia, asigurarea medicala, etc, peste 30-40 de ani nu va mai fi de la sine inteles.

In ţara noastră nu există o dezbatere serioasă despre evoluţia demografică, creşterea ponderii romilor in populaţia Romȃniei sau despre depopularea anumitor zone. Aceste subiecte sunt evitate intr-un mod ciudat, urmȃnd ȋn mod firesc sa explodeze ȋn viitor.

 

4. Emigrarea/Imigrarea – Romȃnia este un exportator net de forţă de muncă, probabil cel mai de succes produs al nostru din ultimii 20 de ani. Aceşti cetăţeni, ce au plecat din ţară pentru un trai mai bun, au fost cei ce au alimentat constant economia ţării cu lichidiţăti trimise acasă şi au schimbat parţial şi mentalitaţile locale prin transferul de know-how adus din străinatate. Din păcate, nu avem o strategie clară pentru noua noastră diaspora şi, cu excepţia PDL, niciun partid se pare ca nu se preocupȃ de ei. S-a ajuns inclusiv in vara anului trecut să se incerce scoaterea lor de pe listele electorale permanente.

De emigrat, se emigreaza. Mai ȋntȃi a fost un val inspre ţările din sudul Europei, ȋn special oameni cu o pregătire medie şi acum, al doilea val, spre Germania. Aici ȋnsă sunt altfel de emigranţi, specialişti, ȋn special doctori, ingineri,etc. Oameni ȋn care statul romȃn a investit bani sunt luaţi acum de-a gata de către Germania, fiindca noi nu suntem ȋn stare sa ne restructurăm putredul sistem public.

Intrebarea care se pune este: Ce punem in loc? Parţial, gaura este acoperită de către cetăţenii romȃni proveniţi din Republica Moldova. Odată secătuit şi acest rezervor, va trebui sa ne obişnuim cu imigranţi din India, Bangladesh,Malaezia, ţările maghrebiene etc. Suntem oare pregătiţi ca societate pentru un astfel de val de imigranţi? Le spune vreun om politic cetăţenilor că este inevitabil să se intȃmple aşa ceva? Ca şi cele de mai sus, acest gen de subiecte nu se tratează ȋn societatea noastră şi iarăşi vom avea un şoc atunci cand viitorii imigranţi vor apărea subit printre noi.

 

5. Diferenţa ȋntre generaţii – Există ȋn mod firesc o mare diferenţă ȋntre generaţia pȃnă ȋn 40 de ani şi cea de peste 45 de ani. Felul in care sunt percepute noile tehnologii, capacitatea de comunicare, raportarea la ierarhii sunt total altfel la cei care s-au maturizat in ultimii 20 de ani. Romȃnia, ca şi celelalte state, are o societate ȋmpărţită pe din două: o parte care este ȋnca ancorată in vechi orȃnduieli ale trecutului, conservator-comunistă şi care inerţial a trecut prin tranziţie şi o altă parte, tanără, activă, ce nu este atat de preocupată de stat si care ȋşi doreşte totul repede.

Aceasta diferenţă de percepţie ȋntre generaţii, trebuie analizată atent sociologic, iar societatea trebuie sa găsească soluţii pentru a echilibra situaţia. Un exemplu clar ȋn acest sens a fost votul din 2012 la alegerile generale. Au votat masiv pensionarii, in speţă persoanele peste 50 de ani. Tinerii nu au fost deloc motivaţi să iasă la vot, iar dreapta nu a găsit mijloacele de a-i scoate din casa.

O mare provocare, in special a partidelor de centru-dreapta, va fi aceea de a crea acel mesaj potrivit tinerelor generaţii. Un mesaj modern şi totodata consistent, un mesaj care să se adapteze noilor caracteristici culturale ale tineretului.

La aceasta oră, partidele nu cred să fi ȋnţeles aceste nevoi şi ȋncearcă o abordare clasică a problemei, bazata mai mult pe logistică şi nu atat pe mesaj, forma lui si felul in care este transmis. Sunt convins ȋnsă că presiunea societăţii asupra partidelor de dreapta devine din ce ȋn ce mai mare şi vor nu vor, partidele trebuie să se adapteze la noile nevoi ale tinerilor.

Toate aceste teme sunt de maximă actualitate in Europa şi sunt ȋn sine, o soluţie la criza economică ce ne străbate continentul. Această criză este, mai mult decat percepem, o criză de identitate a modelului vestic, iar ea poate fi rezolvată doar prin redefinirea noastră ca societate.

Liderii noştri trebuie să dezbată public aceste teme, să facă cetăţenii să ȋnţeleagă era prin care trecem, a comunicaţiei continue, a reţelelor. Societatea nu mai poate fi privită piramidal ci matriceal.

Dreapta din Romȃnia şi ȋn special PDL, trebuie să ȋnţeleagă faptul că aceste teme sunt cele ce constituie baza unui program politic sănătos, pe care se poate constitui o strategie de dezvoltare economică. Aceasta ȋnsă, trebuie sa imbine nevoile noastre ca stat, felul nostru de a fi ca romȃni dar şi poziţionarea noastră in Uniunea Europeană.

In această perioadă se dezbat teme din ce ȋn ce mai serioase la nivel european, care vor afecta soarta continentului nostru pentru următoarele decenii. Aceste teme se reflectă ȋn mod firesc şi ȋn societatea noastră, ȋnsă, nimeni nu vorbeşte despre ele. In Romȃnia, guvernanţii se comportă ca şi cum nu ar avea nici un plan pe termen mediu şi lung, evitȃnd discuţia despre strategia de dezvoltare a ţării.

Din această perspectivă, evenimentul decisiv din acest an, ce va marca politicile europene pentru următorul deceniu, ȋl constituie alegerile din Germania. Dacă ,aşa cum spun sondajele, Angela Merkel şi CDU/CSU vor cȃştiga detasat, Germania ȋşi va pune din ce ȋn ce mai puternic amprenta asupra Uniunii Europene şi va rezolva o serie de dosare ce au fost pȃnă acum amȃnate.

Unde se află Romȃnia? Care este poziţia ei ȋn dezbaterile actuale din Europa? Toate acestea sunt pentru noi o dilemă. Am ajuns in situaţia ȋn care, nici ştim care sunt prioritaţile noastre pentru exerciţiul bugetar 2014 – 2020. Tot ce este ȋn afara acutul conflict intern de putere, este ignorat şi făcut sa pară mai puţin important decat este.

La o primă analiză, se disting cinci teme mari europene, care au efect direct sau indirect asupra tării noastre:

 

1. Guvernanta economică a Uniunii Europene, este prima temă – o mai puternică integrare a statelor membre, ȋn special ȋn ceea ce priveşte politicile fiscale dar şi prin adoptarea Euro de către ţarile din est.

Noi, ca membru U.E. trebuie să ne punem o serie de ȋntrebări serioase legate de acest subiect. Ce este mai benefic pentru Romȃnia ȋn actualul context economic global? Să avem o politică monetară independentă, care să ne permită anumite măsuri de relansare bazate pe jonglarea inflaţiei sau ancorarea la Euro, cu avantajul diminuării drastice a inflaţiei dar totodată privȃnd statul de pȃrghiile politicilor monetare?

Dorim să ne păstrăm actuala structură a taxelor, cota unică de 16%, capacitatea de a creşte sau scădea rapid taxele ȋn funcţie de evoluţiile economice sau dorim să cedăm acest atribut Bruxelles-ului? Considerăm noi că sunt mai cinstiţi funcţionarii de la Bruxelles decat politicienii romȃni? Inţelegem noi romȃnii, ce inseamna o Europă federală? Conştientizăm avantajele aceste evoluţii?

Această discuţie nu se face in societatea noastră, ȋnsă lucrurile se intamplă, iar noi, ne vom trezi in faţa “fait accompli” fără a ne putea pune deloc amprenta, ca ţară, asupra evenimentelor şi fără a căpăta anumite beneficii directe in urma schimbărilor.

 

2. Resursele alternative de energie şi politicile verzi – Aceste teme, au fost preluate ȋn vestul Europei, inclusiv de către partidele conservatoare. In Germania de exemplu, cele mai multe măsuri verzi au fost luate de CDU/CSU.

Romȃnia are avantajul de a avea o producţie puternică de hidroenergie, ceea ce ne dă un avantaj faţă de alte ţari europene. Insă, acestea, dezvoltă ȋn mod intensiv tehnologii pentru energia solară şi eoliană ,iar aceste ţări, probabil ȋn 10-20 de ani, vor deveni mult mai competitive datorită acestora.

Europa aşteaptă alegerile ȋn Germania şi pentru a lămuri dosarul energetic, coaliţia conservator-liberală promiţȃnd că va tranşa problema ȋn primele luni ale noului mandat. Intre timp, ȋn Romȃnia s-a amȃnat plata certificatelor verzi catre producatorii de energie eoliană, iar ȋn ceea ce priveşte energia solara nu facem progrese pe niciun plan.

Totodată, nu există o campanie de informare a populaţiei despre noile tehnologii, avantajele şi dezavantajele (in primul rȃnd financiare) ale acestora. Singurul lucru vizibil pentru romȃni, este categoria “certificate verzi” din factura de electricitate.

In special generaţia tȃnară trebuie să inţeleagă faptul că energia generată ȋn mod convenţional nu mai poate ,din cauza scăderii rezervelor, fi produsă la nesfȃrşit, iar noi, ca societate trebuie să ne facem o strategie legată de aceasta.

 

3. Evoluţia demografică – Recensămȃntul din 2011 a arătat că populaţia ţării noastre a scăzut cu 3 milioane in ultimii 20 de ani. Această scădere are la bază ȋn primul rȃnd emigrarea multor cetaţeni, ȋn special tineri către vestul Europei dar şi o scădere a natalităţii pe fondul creşterii gradului de educaţie. Totodată, tinerii nu sunt atȃt de optimişti ȋn ceea ce priveşte viitorul, evitȃnd astfel sa facă mulţi copii.

Cu o rată a natalităţii de 1,6 Romȃnia trece printr-o scădere accelerată populaţiei. Acest lucru pune ȋn mod firesc presiune pe bugetul de pensii ȋnsă, pune o presiune si pe tȃnăra generaţie, care conştientizează ȋncetul cu ȋncetul că ceea ce acum li se pare normal, pensia, asigurarea medicala, etc, peste 30-40 de ani nu va mai fi de la sine inteles.

In ţara noastră nu există o dezbatere serioasă despre evoluţia demografică, creşterea ponderii romilor in populaţia Romȃniei sau despre depopularea anumitor zone. Aceste subiecte sunt evitate intr-un mod ciudat, urmȃnd ȋn mod firesc sa explodeze ȋn viitor.

 

4. Emigrarea/Imigrarea – Romȃnia este un exportator net de forţă de muncă, probabil cel mai de succes produs al nostru din ultimii 20 de ani. Aceşti cetăţeni, ce au plecat din ţară pentru un trai mai bun, au fost cei ce au alimentat constant economia ţării cu lichidiţăti trimise acasă şi au schimbat parţial şi mentalitaţile locale prin transferul de know-how adus din străinatate. Din păcate, nu avem o strategie clară pentru noua noastră diaspora şi, cu excepţia PDL, niciun partid se pare ca nu se preocupȃ de ei. S-a ajuns inclusiv in vara anului trecut să se incerce scoaterea lor de pe listele electorale permanente.

De emigrat, se emigreaza. Mai ȋntȃi a fost un val inspre ţările din sudul Europei, ȋn special oameni cu o pregătire medie şi acum, al doilea val, spre Germania. Aici ȋnsă sunt altfel de emigranţi, specialişti, ȋn special doctori, ingineri,etc. Oameni ȋn care statul romȃn a investit bani sunt luaţi acum de-a gata de către Germania, fiindca noi nu suntem ȋn stare sa ne restructurăm putredul sistem public.

Intrebarea care se pune este: Ce punem in loc? Parţial, gaura este acoperită de către cetăţenii romȃni proveniţi din Republica Moldova. Odată secătuit şi acest rezervor, va trebui sa ne obişnuim cu imigranţi din India, Bangladesh,Malaezia, ţările maghrebiene etc. Suntem oare pregătiţi ca societate pentru un astfel de val de imigranţi? Le spune vreun om politic cetăţenilor că este inevitabil să se intȃmple aşa ceva? Ca şi cele de mai sus, acest gen de subiecte nu se tratează ȋn societatea noastră şi iarăşi vom avea un şoc atunci cand viitorii imigranţi vor apărea subit printre noi.

 

5. Diferenţa ȋntre generaţii – Există ȋn mod firesc o mare diferenţă ȋntre generaţia pȃnă ȋn 40 de ani şi cea de peste 45 de ani. Felul in care sunt percepute noile tehnologii, capacitatea de comunicare, raportarea la ierarhii sunt total altfel la cei care s-au maturizat in ultimii 20 de ani. Romȃnia, ca şi celelalte state, are o societate ȋmpărţită pe din două: o parte care este ȋnca ancorată in vechi orȃnduieli ale trecutului, conservator-comunistă şi care inerţial a trecut prin tranziţie şi o altă parte, tanără, activă, ce nu este atat de preocupată de stat si care ȋşi doreşte totul repede.

Aceasta diferenţă de percepţie ȋntre generaţii, trebuie analizată atent sociologic, iar societatea trebuie sa găsească soluţii pentru a echilibra situaţia. Un exemplu clar ȋn acest sens a fost votul din 2012 la alegerile generale. Au votat masiv pensionarii, in speţă persoanele peste 50 de ani. Tinerii nu au fost deloc motivaţi să iasă la vot, iar dreapta nu a găsit mijloacele de a-i scoate din casa.

O mare provocare, in special a partidelor de centru-dreapta, va fi aceea de a crea acel mesaj potrivit tinerelor generaţii. Un mesaj modern şi totodata consistent, un mesaj care să se adapteze noilor caracteristici culturale ale tineretului.

La aceasta oră, partidele nu cred să fi ȋnţeles aceste nevoi şi ȋncearcă o abordare clasică a problemei, bazata mai mult pe logistică şi nu atat pe mesaj, forma lui si felul in care este transmis. Sunt convins ȋnsă că presiunea societăţii asupra partidelor de dreapta devine din ce ȋn ce mai mare şi vor nu vor, partidele trebuie să se adapteze la noile nevoi ale tinerilor.

Toate aceste teme sunt de maximă actualitate in Europa şi sunt ȋn sine, o soluţie la criza economică ce ne străbate continentul. Această criză este, mai mult decat percepem, o criză de identitate a modelului vestic, iar ea poate fi rezolvată doar prin redefinirea noastră ca societate.

Liderii noştri trebuie să dezbată public aceste teme, să facă cetăţenii să ȋnţeleagă era prin care trecem, a comunicaţiei continue, a reţelelor. Societatea nu mai poate fi privită piramidal ci matriceal.

Dreapta din Romȃnia şi ȋn special PDL, trebuie să ȋnţeleagă faptul că aceste teme sunt cele ce constituie baza unui program politic sănătos, pe care se poate constitui o strategie de dezvoltare economică. Aceasta ȋnsă, trebuie sa imbine nevoile noastre ca stat, felul nostru de a fi ca romȃni dar şi poziţionarea noastră in Uniunea Europeană.

In această perioadă se dezbat teme din ce ȋn ce mai serioase la nivel european, care vor afecta soarta continentului nostru pentru următoarele decenii. Aceste teme se reflectă ȋn mod firesc şi ȋn societatea noastră, ȋnsă, nimeni nu vorbeşte despre ele. In Romȃnia, guvernanţii se comportă ca şi cum nu ar avea nici un plan pe termen mediu şi lung, evitȃnd discuţia despre strategia de dezvoltare a ţării.

Din această perspectivă, evenimentul decisiv din acest an, ce va marca politicile europene pentru următorul deceniu, ȋl constituie alegerile din Germania. Dacă ,aşa cum spun sondajele, Angela Merkel şi CDU/CSU vor cȃştiga detasat, Germania ȋşi va pune din ce ȋn ce mai puternic amprenta asupra Uniunii Europene şi va rezolva o serie de dosare ce au fost pȃnă acum amȃnate.

Unde se află Romȃnia? Care este poziţia ei ȋn dezbaterile actuale din Europa? Toate acestea sunt pentru noi o dilemă. Am ajuns in situaţia ȋn care, nici ştim care sunt prioritaţile noastre pentru exerciţiul bugetar 2014 – 2020. Tot ce este ȋn afara acutul conflict intern de putere, este ignorat şi făcut sa pară mai puţin important decat este.

La o primă analiză, se disting cinci teme mari europene, care au efect direct sau indirect asupra tării noastre:

 

1. Guvernanta economică a Uniunii Europene, este prima temă – o mai puternică integrare a statelor membre, ȋn special ȋn ceea ce priveşte politicile fiscale dar şi prin adoptarea Euro de către ţarile din est.

Noi, ca membru U.E. trebuie să ne punem o serie de ȋntrebări serioase legate de acest subiect. Ce este mai benefic pentru Romȃnia ȋn actualul context economic global? Să avem o politică monetară independentă, care să ne permită anumite măsuri de relansare bazate pe jonglarea inflaţiei sau ancorarea la Euro, cu avantajul diminuării drastice a inflaţiei dar totodată privȃnd statul de pȃrghiile politicilor monetare?

Dorim să ne păstrăm actuala structură a taxelor, cota unică de 16%, capacitatea de a creşte sau scădea rapid taxele ȋn funcţie de evoluţiile economice sau dorim să cedăm acest atribut Bruxelles-ului? Considerăm noi că sunt mai cinstiţi funcţionarii de la Bruxelles decat politicienii romȃni? Inţelegem noi romȃnii, ce inseamna o Europă federală? Conştientizăm avantajele aceste evoluţii?

Această discuţie nu se face in societatea noastră, ȋnsă lucrurile se intamplă, iar noi, ne vom trezi in faţa “fait accompli” fără a ne putea pune deloc amprenta, ca ţară, asupra evenimentelor şi fără a căpăta anumite beneficii directe in urma schimbărilor.

 

2. Resursele alternative de energie şi politicile verzi – Aceste teme, au fost preluate ȋn vestul Europei, inclusiv de către partidele conservatoare. In Germania de exemplu, cele mai multe măsuri verzi au fost luate de CDU/CSU.

Romȃnia are avantajul de a avea o producţie puternică de hidroenergie, ceea ce ne dă un avantaj faţă de alte ţari europene. Insă, acestea, dezvoltă ȋn mod intensiv tehnologii pentru energia solară şi eoliană ,iar aceste ţări, probabil ȋn 10-20 de ani, vor deveni mult mai competitive datorită acestora.

Europa aşteaptă alegerile ȋn Germania şi pentru a lămuri dosarul energetic, coaliţia conservator-liberală promiţȃnd că va tranşa problema ȋn primele luni ale noului mandat. Intre timp, ȋn Romȃnia s-a amȃnat plata certificatelor verzi catre producatorii de energie eoliană,  iar ȋn ceea ce priveşte energia solara nu facem progrese pe niciun plan.

Totodată, nu există o campanie de informare a populaţiei despre noile tehnologii, avantajele şi dezavantajele (in primul rȃnd financiare) ale acestora. Singurul lucru vizibil pentru romȃni, este categoria “certificate verzi” din factura de electricitate.

In special generaţia tȃnară trebuie să inţeleagă faptul că energia generată ȋn mod convenţional nu mai poate ,din cauza scăderii rezervelor, fi produsă la nesfȃrşit, iar noi, ca societate trebuie să ne facem o strategie legată de aceasta.

 

3. Evoluţia demografică – Recensămȃntul din 2011 a arătat că populaţia ţării noastre a scăzut cu 3 milioane in ultimii 20 de ani. Această scădere are la bază ȋn primul rȃnd emigrarea multor cetaţeni, ȋn special tineri către vestul Europei dar şi o scădere a natalităţii pe fondul creşterii gradului de educaţie. Totodată, tinerii nu sunt atȃt de optimişti ȋn ceea ce priveşte viitorul, evitȃnd astfel sa facă mulţi copii.

Cu o rată a natalităţii de 1,6 Romȃnia trece printr-o scădere accelerată populaţiei. Acest lucru pune ȋn mod firesc presiune pe bugetul de pensii ȋnsă, pune o presiune si pe tȃnăra generaţie, care conştientizează ȋncetul cu ȋncetul că ceea ce acum li se pare normal, pensia, asigurarea medicala, etc, peste 30-40 de ani nu va mai fi de la sine inteles.

In ţara noastră nu există o dezbatere serioasă despre evoluţia demografică,  creşterea ponderii romilor in populaţia Romȃniei sau despre depopularea anumitor zone. Aceste subiecte sunt evitate intr-un mod ciudat, urmȃnd ȋn mod firesc sa explodeze ȋn viitor.

 

4. Emigrarea/Imigrarea – Romȃnia este un exportator net de forţă de muncă, probabil cel mai de succes produs al nostru din ultimii 20 de ani. Aceşti cetăţeni, ce au plecat din ţară pentru un trai mai bun, au fost cei ce au alimentat constant economia ţării cu lichidiţăti trimise acasă şi au schimbat parţial şi mentalitaţile locale prin transferul de know-how adus din străinatate. Din păcate, nu avem o strategie clară pentru noua noastră diaspora şi, cu excepţia PDL, niciun partid se pare ca nu se preocupȃ de ei. S-a ajuns inclusiv in vara anului trecut să se incerce scoaterea lor de pe listele electorale permanente.

De emigrat, se emigreaza. Mai ȋntȃi a fost un val inspre ţările din sudul Europei, ȋn special oameni cu o pregătire medie şi acum, al doilea val, spre Germania. Aici ȋnsă sunt altfel de emigranţi, specialişti, ȋn special doctori, ingineri,etc. Oameni ȋn care statul romȃn a investit bani sunt luaţi acum de-a gata de către Germania, fiindca noi nu suntem ȋn stare sa ne restructurăm putredul sistem public.

Intrebarea care se pune este: Ce punem in loc? Parţial, gaura este acoperită de către cetăţenii romȃni proveniţi din Republica Moldova. Odată secătuit şi acest rezervor, va trebui sa ne obişnuim cu imigranţi din India, Bangladesh,Malaezia, ţările maghrebiene etc. Suntem oare pregătiţi ca societate pentru un astfel de val de imigranţi? Le spune vreun om politic cetăţenilor că este inevitabil să se intȃmple aşa ceva? Ca şi cele de mai sus, acest gen de subiecte nu se tratează ȋn societatea noastră şi iarăşi vom avea un şoc atunci cand viitorii imigranţi vor apărea subit printre noi.

 

5. Diferenţa ȋntre generaţii – Există ȋn mod firesc o mare diferenţă ȋntre generaţia pȃnă ȋn 40 de ani şi cea de peste 45 de ani. Felul in care sunt percepute noile tehnologii, capacitatea de comunicare, raportarea la ierarhii sunt total altfel la cei care s-au maturizat in ultimii 20 de ani. Romȃnia, ca şi celelalte state, are o societate ȋmpărţită pe din două: o parte care este ȋnca ancorată in vechi orȃnduieli ale trecutului, conservator-comunistă şi care inerţial a trecut prin tranziţie şi o altă parte, tanără, activă, ce nu este atat de preocupată de stat si care ȋşi doreşte totul repede.

Aceasta diferenţă de percepţie ȋntre generaţii, trebuie analizată atent sociologic, iar societatea trebuie sa găsească soluţii pentru a echilibra situaţia. Un exemplu clar ȋn acest sens a fost votul din 2012 la alegerile generale. Au votat masiv pensionarii, in speţă persoanele peste 50 de ani. Tinerii nu au fost deloc motivaţi să iasă la vot, iar dreapta nu a găsit mijloacele de a-i scoate din casa.

O mare provocare, in special a partidelor de centru-dreapta, va fi aceea de a crea acel mesaj potrivit tinerelor generaţii. Un mesaj modern şi totodata consistent, un mesaj care să se adapteze noilor  caracteristici culturale ale tineretului.

La aceasta oră, partidele nu cred să fi ȋnţeles aceste nevoi şi ȋncearcă o abordare clasică a problemei, bazata mai mult pe logistică şi nu atat pe mesaj, forma lui si felul in care este transmis. Sunt convins ȋnsă că presiunea societăţii asupra partidelor de dreapta devine din ce ȋn ce mai mare şi vor nu vor, partidele trebuie să se adapteze la noile nevoi ale tinerilor.

Toate aceste teme sunt de maximă actualitate in Europa şi sunt ȋn sine, o soluţie la criza economică ce ne străbate continentul. Această criză este, mai mult decat percepem, o criză de identitate a modelului vestic, iar ea poate fi rezolvată doar prin redefinirea noastră ca societate.

Liderii noştri trebuie să dezbată public aceste teme, să facă cetăţenii să ȋnţeleagă era prin care trecem, a comunicaţiei continue, a reţelelor. Societatea nu mai poate fi privită piramidal ci matriceal.

Dreapta din Romȃnia şi ȋn special PDL, trebuie să ȋnţeleagă faptul că aceste teme sunt cele ce constituie baza unui program politic sănătos, pe care se poate constitui o strategie de dezvoltare economică. Aceasta ȋnsă, trebuie sa imbine nevoile noastre ca stat, felul nostru de a fi ca romȃni dar şi poziţionarea noastră in Uniunea Europeană.

Sursa: Contributors

/de