Cetățenii din Banu Manta și Titulescu au nevoie de o zonă de promenadă în jurul primăriei cât și de o mare parcare subterană!

Problemele cu livrarea agentului termic în Aviației și în zona din spatele Casei Presei Libere par să nu se mai sfârșească. An de an acestea sunt puse pe tapet, deși pentru rezolvarea lor nu trebuie nimeni să inventeze roata. Soluția e simplă, iar în alte părți a fost pusă în practică cu succes: construirea de centrale de cartier. Și în Aviației și în spatele Casei Presei Libere pot fi construite două centrale, cofinanțate de primăria de sector și de primăria Capitalei. Aceasta este soluția pe care o susțin în programul meu pentru primăria Sectorului 1. Să ne întrebăm de ce nu a făcut asta până acum primarul invizibil de la 1 care, culmea, mai este și coleg de partid cu edilul-șef al capitalei? Nu a avut timp să se gândească la așa ceva, fiind ocupat cu problema recrutărilor de partid!

Bulevardul Ion Mihalache este axul central al Sectorului 1. Aici trebuie construite mii de locuri noi de parcare, care sa ajute la eliberarea benzilor de circulatie si implicit la decongestionarea traficului de pe aceasta artera.

Piața 16 februarie, strada Subcetate din cartierul Bucureștii Noi este o oglindă a incompetenței și indiferenței primarului invizibil al sectorului 1 față de nevoile comunității. Sufocată de traficul haotic și lipsită de o minimă amenajare urbanistică, această zonă poate fi salvată fără mari investiții. Pentru decongestionarea traficului pot fi create sensuri unice pe strada Subcetate si Strada Pieței. ▶ Aceasta este prima măsură pe care o propun în programul meu pentru primăria Sectorului 1 pentru aceastâ zonă.

Nevoia unei infrastructuri publice de calitate este profund resimțită în sectorul 1, fie că vorbim de cartierele vechi, fie că ne referim la cele mai noi. În Cartierul Nordului, de altfel o zonă mai bogată a sectorului, o ploaie puternică inundă invariabil imobilele din zona străzii Ceasornicului. Explicația : o administrație incompetentă nu poate găsi soluții la problemele comunității. Asigurarea unei infrastructuri publice de calitate este o prioritate în programul meu pentru Primăria Sectorului 1.

Contact - © Tănase Stamule - tanase@stamule.ro - +40 725 679 640
error: Conținut protejat!