Cristian Frâncu – un expert desăvârșit

O primărie nu se conduce cu un singur om. Sunt conștient de acest lucru și de aceea am decis să vă fac cunoștință cu o parte din viitoarea mea echipă cu care voi aduce Sectorul 1 la standardele europene pe care majoritatea le cunoașteți.

Primăria Sectorului 1 suferă intens la capitolul digitalizarea serviciilor publice. Pentru a rezolva această problemă m-am gândit să îl iau consultant în echipă pe Cristian Frâncu. De ce? În primul rând pentru că și el își dorește să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice din România. O Românie din care a plecat acum 25 de ani pentru a studia Computer Science la Rutgers, New Jersey, SUA și mai apoi pentru a lucra la Google.

Cristian este un expert desăvârșit în domeniu, contribuind decisiv la dezvoltarea Google Mini, și mai mult este un om care investește masiv în viitorul Românei, copiii cu capacități deosebite. Din 2012, Cristian a decis să își aloce o bună bucată din timpul său pregătirii elevilor pasionați de programare și computer-science ale prestigiosului liceu al Sectorului 1, Tudor Vianu, pentru olimpiadele și concursurile din domeniu. Munca lui a fost răsplătită de nenumărate premii obținute de elevii pe care i-a pregătit cu o pasiune unică.

Pasiunea lui pentru susținerea tinerilor și educarea lor în domeniul roboticii și programării a fost extinsă prin dezvoltarea mai multor programe precum IQ Academy, o inițiativă ce urmărește educarea tinerilor în știința calculatoarelor sau NERDVANA, prin care oferă tinerilor cursuri de informatică într-o manieră diferită de cea a sistemului educațional convențional. Cristian militează intens pentru educație și progres, investind extrem de mult în proiecte de care beneficiază o mulțime de tineri români prin fundația care-i poartă numele, Fundația Frâncu. De asemenea, printre proiectele în care Cristian Frâncu a investit se numără unele de renume mondial precum SpaceX, MarsOne sau Sailo.

Sunt sigur că ambiția lui de a schimba lucrurile în orașul său preferat, București, competențele dobândite de-al lungul timpului prin multitudinea de proiecte pe care le-a dezvoltat, dar și educația pe care a decis să o urmeze, îl fac pe Cristian unul dintre candidații pe care orice primărie ar trebui să îl aibă în echipă. P.S. Cristi locuieste in Sectorul 1