Digitalizarea trebuie să schimbe fundamental relaţionarea dintre stat, cetăţean şi mediul de afaceri, şi nu doar prin dispariţia distanţei, ci prin utilizarea extensivă a tehnologiei la nivelul administraţiei centrale şi locale. De câţiva ani deja, digitalizarea a devenit un buzzword. O banalitate în zona serviciilor financiare, a Retail-ului, a furnizorilor de utilităţi, digitalizarea a rămas mai mult decât timidă în zona administraţiei.

Deşi de la 1 iulie, ANAF face un pas important, chiar – fără să-mi fie teamă de cuvinte – o revoluţie la nivelul digitalizării în România, administraţia publică este încă undeva la final de secol al XX-lea. Asta arată şi Indicele Economiei şi Societăţii Digitale (DESI) 2020 realizat de Comisia Europeană. Conform acestor date, România ocupă ultimul loc in UE în ceea ce priveşte serviciile publice digitale. La fel, cea mai mare parte din angajaţii administraţiei publice şi locale nu deţine competenţele digitale necesare de bază, chiar dacă majoritatea posturilor de lucru necesită astfel de abilităţi.

Baze de date care nu comunică între ele, instituţii care ”nu se cunosc” din punct de vedere informatic, aceasta este încă realitatea în care trăim. Zeci şi sute de milioane de euro cheltuiţi până acum pe proiecte fără nicio finalitate, dar aşezate frumos în strategii de digitalizare.

A fost nevoie iată de o criză sanitară şi de voinţa politică a Guvernului Orban pentru ca Sistemul Naţional Electronic de Plată Online (SNEP) – Ghiseul.ro, platformă gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, să fie interconectat cu Spaţiul Privat Virtual pentru plata de către contribuabili persoane fizice sau private a obligaţiilor fiscale la buget, direct, cu cardul bancar. Peste 30 de impozite şi contribuţii pot fi, astfel, achitate online.

Dar statul Român, cel mai mare deţinător de big data din România, este încă în situaţia de a nu putea exploata în propriul interes informaţiile pe care le are, cu consecinţe vizibile la multiple niveluri, cel îndeobşte cunoscut fiind cel fiscal şi financiar. Or stim că toate aceste constrangeri de natură fiscală şi financiară au consecinţe directe asupra dezvoltării economice. Pentru ca aceste probleme să fie depăşite este nevoie de o accelerare a procesului de inovare şi de transformare a operaţiunilor, pentru ca administraţia publică să ofere mai mult şi mai bine cetăţenilor, cu resurse mai puţine.

Există două feluri de a privi această realitate. Primul este cel al evaluării situaţiei de fapt, care este une foarte grea. Cel de-al doilea, pe care îl prefer, este cel al examinării părţii pline a paharului: avem în faţă mult câmp liber şi foarte multe oportunităţi. Şi în primul rând trebuie să profităm de resursele ce ne sunt oferite de UE şi de experienţa altor state membre pentru a implementa şi în România strategii care au dat rezultate.

Mai întâi să observăm că digitalizarea, de una singură, nu este o condiţie necesară şi suficientă pentru a genera creştere economică. Corelaţiile între creşterea economică şi gradul de digitalizare al unei ţări sunt limitate ; Nu există neapărat o legătură de cauzalitate între cele două. Simpla adoptare a unei noi tehnologii nu constituie, prin ea însăşi, un factor disruptiv. Trebuie să existe un context, un ecosistem de actori, un cadru legal, pentru că vorbim de zona publică. 

În business, inovarea tehnologică aduce de cele mai multe ori un nou model operaţional. În administraţie, orice pas nou ar trebui să schimbe vizibil modul de relaţionare dintre stat, cetăţean şi actorul economic, asta însemnând nu doar un simplu acces la distanţă la platforma de plată a impozitelor. Viziunea trebuie să fie mai largă şi mai acoperitoare, iar digitalizarea trebuie să producă beneficii prin crearea unui sistem robust de servicii publice digitale, inclusiv de e-learning sau e-health.

Şi atunci cum continuăm? Extinzând serviciile digitale şi diversificându-le. Orice primărie din România ar trebui să poată oferi servicii de stare civilă, de exemplu, fiscale sau cadastrale în mod digitalizat. Aşa cum adoptarea târzie a telefoniei mobile face din România una dintre ţările cu infrastructură excelentă de telecomunicaţii, la fel, digitalizarea întârziată a administraţiei locale ar trebui să pornească, de exemplu, cu un proiect ambiţios de alocare a unei semnături electronice calificate pentru fiecare cetăţean şi antreprenor din România. Ştim că în prezent, costul ridicat al unei astfel de semnături digitale calificate (circa 40 euro per an de utilizator) este o problemă pentru furnizarea unei identităţi digitale,

În acest mod, şi administraţia de stat, deşi mulţi dintre funcţionari se tem de digitalizare, ar fi eliberată de o mare parte din serviciile consumatoare de resurse şi ar putea să se ocupe mai eficient, alocând resurse mai mari, de lucruri mai importante pentru cetăţeni, precum educaţia sau protecţia socială.

Este un drum lung, din care România face acum abia primii paşi.

Conectarea caselor de marcat la serverele ANAF este o primă etapă importantă, care trebuia să aibă loc demult. O face însă Guvernul Orban care este decis să valorifice, poate, pentru prima oară în ultimii 10-15 ani, resursele, know-how-ul, specialiştii, pentru a face ca acest mare proiect al României să avanseze!

Sursa:https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/digitalizareaadministratiei-publice-avemin-fata-camp-liber-multe-oportunitati-1_5ef444ab5163ec42714b310f/index.html

Contact - © Tănase Stamule - tanase@stamule.ro - +40 725 679 640
error: Conținut protejat!