Zona Kiseleff se află în sectorul 1 al Capitalei, în partea de nord a Municipiului Bucureşti, foarte aproape de centru. Numele vine de la Şoseaua Kisellef, una dintre cele mai importante artere din Bucureşti, care face legătura între centrul şi nordul Capitalei. Şoseaua Kiseleff porneşte din Piaţa Victoriei şi ajunge la Piaţa Presei Libere.
Numele „Kiseleff” a fost preluat de la un conte rus şi datează ca reper bucureştean din 1847, an în care, pe 21 septembrie, a fost inaugurată în apropiere de Piata Victoriei o grădină amenajată de arhitectul vienez Karl Friedrich Meyer. Tot atunci şoseaua care trecea prin faţa grădinii a primit numele de „Kiseleff”. Mai târziu, Şoselei Kiseleff i s-au trasat două alei laterale, până la rondul 2, unde se află în prezent Arcul de Triumf. În 1851 drumul a fost prelungit până la Casa Presei Libere, iar cu această ocazie a fost construit un hipodrom. Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de o parte şi de alta a Şoselei Kiseleff, pe fiecare latură, erau câte două alei, una pentru pietoni şi una pentru călăreţi, pe dreapta, şi una pentru biciclişti pe stânga. La începutul secolului XX, a fost construită o linie de tramvai cu cai.