Astfel, copiii din cele șapte școli din Chitila, Straulești și Bucureștii Noi, trebuie să treacă pe sub Podul Constanța, pierd timp și generează trafic. Propun construcția unui învățământ de tip dual în cartier, dacă e posibil în locul autogării părăsite, care este azi dezolantă, de la capătul tramvaiului sau pe un teren din apropiere. Am analizat cu o serie de colegi din mediul universitar și preuniversitar cât și cu proiectanți și arhitecți soluția și din punct de vedere al poziționării și al fluxurilor de transport din cartier este cea mai potrivită locație. Acest liceu ar trebui să aibă specializarea matematică-informatică, dar și electrică, mecanică si industria ospitalității. Acest liceu s-ar potrivi profilului socio-economic al cartierului și ar putea deveni un model de bune practici pentru tot Bucureștiul.