Analizând programele de guvernare ale principalelor două partide din România, observ o lipsă de coerență în ceea ce privește viziunea pe termen lung asupra economiei românești și a felului în care trebuie dezvoltat statul. Astfel, se remarcă în programele economice ale acestora abundența de ideii stânga-dreaptă, fără a putea defini clar care partid este mai de stânga și care este mai de dreapta. Lipsa aceasta de coerență a întârziat decizia în ceea ce privește felul în care dorim să arate România în următorii ani.
În cultura europeană s-au consacrat două mari modele de state, primul de tip anglo-saxon, are ca reprezentanți de vârf Marea Britanie, Irlanda dar și peste ocean S.U.A. În aceste state intervenția statului în economie se încearcă a fi redusă pe cât de mult posibil, lăsând piața să arate direcțiile de dezvoltare. Aceste state au o povară fiscală scăzută însă și investițiile publice și serviciile sociale sunt mai reduse. Ele stimulează antreprenoriatul, însă nu pot furniza infrastructura de top (linii de mari viteză, spitale publice,etc) tocmai pentru că nu încasează taxe suficiențe. Lucrările mari de infrastructura se fac în general în parteneriate public-private, tocmai pentru a delega către privați responsabilitățile.
În ceea ce privește deficitele și mărimea « statului », în Marea Britanie, ministerele acționează după planuri de afaceri, încercând prin digitalizare și profesionalizare să reducă la maxim costurile generate de stat și implicit deficitele publice. Dacă ne uităm la evoluția datoriei publice a Marii Britanii după 2008, vom vedea o ameliorare constantă a finanțelor țării.
Al doilea model economic este cel promovat de Europa continentală, statul de tip social. Acest stat s-a consacrat în anii 60, în timpul boom-ului economic și se dorea a fi o contrapartidă la utopia comunistă ce anima elitele din vest. Astfel, țările din vestul Europei, propuneau o mare parte din beneficiile statelor comuniste, protecția socială, învățământ gratuit, infrastructură gratuită dar lăsau libere forțele pieței și stimulau într-o oarecare măsură antreprenoriatul. Aceste tipuri de state au funcționat fără probleme până la începutul anilor 2000, când Europa de Vest. America de Nord și câteva state asiatice, erau singurele economii libere, putând astfel produce pentru tot restul lumii. Pe măsură ce alte țări s-au dezvoltat, în special China, s-a observat lipsă de sustenabilitate a statelor sociale, fără o creștere constantă a productivității. Astfel, forța de muncă ieftină din Asia a mutat o parte a producției acolo și vestul Europei, în special țări ca Italia sau Franța au rămas fără o parte a producției însă cu aceleași costuri sociale. Cu excepția Germaniei, care a trecut prin reformele Hartz la începutul anilor 2000, majoritatea țărilor europene sunt încă blocate în paradigma statului social iar asta se simte și in ritmul lor de creștere economică.
Analizând însă aceste modele, ma întreb care ar putea fi parcursul României. Ori mergem în zona statului redus în care susținem antreprenoriatul și reducem taxele (lucru propus și de PNL și de PSD), ori păstrăm un nivel de taxare care să ne permită să ne dezvoltăm infrastructura și să creștem salariile din învățământ și sănătate (lucru propus și de PNL și de PSD). Ceea ce propun astăzi principalele partide, este o struțo-cămilă doctrinară care nu are nicio finalitate. Din punct de vedere matematic nu poți scădea taxele, crește salariile și păstra un deficit sub 3%. Desigur că o să spună o serie de colegi că ne putem permite mai multe cheltuieli datorită creșterii economice, însă istoria ne arată că aceste creșteri nu sunt infinite, iar ciclurile economice au o anumite periodicitate. Foarte probabil că peste 2-3 ani va veni și o criză, iar noi iar o să fim iar prinși în deficite de 5-6%, complet nesustenabile.
Principalele partide trebuie să ia o decizie : ori modelul britanic, susținut atât de conservatori cât și de laburiști (new labour), ori modelul german, ordoliberal (economia socială de piață) susținut atât de creștini democrați cât și de social democrați. Drumuri de mijloc și chestii originale balcanice nu cred că pot fi sustenabile.
