Articole

Parcarea improvizată în spatele blocurilor de la intersecția străzii Turda cu Ion Mihalache, este, cu siguranță, necesară locuitorilor din zonă, doar că terenul folosit acum de aceștia este unul privat, iar dacă noul PUZ pregătit de primarul invizibil va fi aprobat, aici va răsări un bloc între blocuri. Soluția pe care o susțin în programul meu pentru Sectorul 1: Primăria trebuie să cumpere acest teren, pentru construirea unei parcări subterane și amenajarea unui spațiu verde deasupra. Soluții tehnologice există, după cum și resursele financiare ale primăriei pot fi folosite pentru satisfacerea nevoilor reale ale locuitorilor.

Aleea Teișani, o stradă care, înainte de a fi fost uitată de lume, a fost uitată de Primaria Sectorului 1, leagă cartierul Greenfield de restul orașului. “Leagă” este un fel de a spune, pentru ca locuitorii cartierului sunt izolați din multe puncte de vedere. Ei nu au gaze si canalizare, iar autobuzul, atunci când vine, oprește în dreptul unei “stații” aflate pe un petic de pământ plin de noroi, ce amintește de tranșeele din primul război mondial. Nimic de mirare, știind că ne aflăm in “parohia” fantomaticului primar al Sectorului 1, un om pentru care “combinațiile” fotbalistice sunt mult mai importante decât bunăstarea locuitorilor.

Într-o societate plină de digitalizare, industrializare, robotizare, trebuie să avem grijă și de sufletele noastre. Biserica Tuturor Sfinților de pe strada Hotin este un paradis de care trebuie să avem mai multă grijă. Curtea ei, acum închisă și nefolosită, ar putea fi deschisă oamenilor din zonă, iar clopotnița are nevoie urgentă de reparații. Cum însă la Primăria Sector 1 se doarme pe rupte – atunci când nu se cheltuiesc bani publici pe panseluțe și sclipici – , este destul de greu de crezut că se vor lua astfel de măsuri. Consider că o comunitate se definește atât prin apartenența la locuri, cât si prin împărtășirea acelorași valori, din care spiritualitatea nu poate fi înlăturată!

Problemele din traficul bucureștean sunt unele mai grave decât altele. În zona Aviației situația este însă dramatică, deși soluții pot fi găsite. Desigur, dacă am avea de-a face cu o administrație responsabilă și orientată spre cetățean. Strada Ștefan Burileanu a fost proiectată ca o stradă de legătură, care are 6 benzi de circulație, din care, însă, 4 sunt ocupate în permanență de mașini parcate. Alte parcări NU există. Soluția este ca pe toată lungimea acestei artere să fie construită o parcare subterană. Asta ar rezolva problema locurilor de parcare pentru întreg cartierul, dar ar permite și amenajarea urbanistică a zonei. Aceasta este soluția liberală pe care o propun și pe care am inclus-o în programul meu pentru Primăria Sectorului 1.

Peste 5.000 de cetățeni ai sectorului 1 au ales să trăiască în cartierul Greenfield. Cu siguranță însă că nu s-au gândit că vor locui într-un “cartier dormitor” lipsit de minima infrastructură socială și de transport. În acest cartier, familiile nu pot beneficia încă, pentru copiii lor, de nicio creșă, grădiniță și nicio școală, ceea ce le obligă, evident, la o migrație zilnică spre alte zone ale Capitalei. Dar nici migrația nu este chiar ușoară. Din cele două drumuri de acces, unul – care trece prin pădure – este neasfaltat. De vină pentru această situație este chiar administrația condusă de primarul incompetent și invizibil. Soluția pentru acest cartier este simplă: drmuri asfaltate și crearea infrastructurii socio-educaționale corespunzătoare.

Cetățenii din Banu Manta și Titulescu au nevoie de o zonă de promenadă în jurul primăriei cât și de o mare parcare subterană!

Problemele cu livrarea agentului termic în Aviației și în zona din spatele Casei Presei Libere par să nu se mai sfârșească. An de an acestea sunt puse pe tapet, deși pentru rezolvarea lor nu trebuie nimeni să inventeze roata. Soluția e simplă, iar în alte părți a fost pusă în practică cu succes: construirea de centrale de cartier. Și în Aviației și în spatele Casei Presei Libere pot fi construite două centrale, cofinanțate de primăria de sector și de primăria Capitalei. Aceasta este soluția pe care o susțin în programul meu pentru primăria Sectorului 1. Să ne întrebăm de ce nu a făcut asta până acum primarul invizibil de la 1 care, culmea, mai este și coleg de partid cu edilul-șef al capitalei? Nu a avut timp să se gândească la așa ceva, fiind ocupat cu problema recrutărilor de partid!

Bulevardul Ion Mihalache este axul central al Sectorului 1. Aici trebuie construite mii de locuri noi de parcare, care sa ajute la eliberarea benzilor de circulatie si implicit la decongestionarea traficului de pe aceasta artera.

”PSD recidivează în atentatul comis la adresa siguranței naționale și a economiei. Nu știi când este mai periculos acest partid: când, din postura de partid de guvernământ, dădea legi ca să scape de pușcărie penalii din Parlament, ca să pună botniță judecătorilor sau ca să distrugă economia, sau când este în opoziție și, sub pretextul interesului pentru respectarea drepturilor omului, neagă existența victimelor pandemiei, pentru a bloca legea carantinei și a arunca o imagine de incompetență asupra Guvernului Orban”, afirmă într-un comunicat transmis redacției Tănase Stamule, prim-vicepreședintele PNL Sector 1.

Politicianul liberal susține că ”PSD are două butoane pe care apasă, pentru a lansa torpilele către Guvern: mărirea pensiilor și alocațiilor pentru copii și testarea în masă a populației”. ”Legile care prevăd mărirea pensiilor și a alocațiilor, adoptate de PSD, sunt ca îndemnul celebru de la Revoluție: ”Mai dă-le o sută de lei, Nicule!”. Ele nu țin cont de realitatea crizei pe care o traversăm și nici de faptul că actvitatea economică este periclitată în această perioadă. Este fără îndoială că pensiile trebuie mărite și vor fi mărite, la fel și alocațiile copiilor, dar pentru a putea face acest lucru, trebuie ca activitatea economică să revină la normal iar firmele să poată plăti taxe și impozite, din care să dăm acești bani pensionarilor și copiilor. Cine crede azi că PSD s-a interesat de bunăstarea românilor, să se gândească la milioanele de români care au fost obligați, de sărăcie ,să plece din țară, pentru că nu aveau un loc de muncă decent. PSD a rămas indiferent față de soarta acelor români, pentru că acest partid fuge ca dracu’ de tămâie de o clasă de mijloc activă”, subliniază Tănase Stamule.

În privința blocării legii carantinei în Parlament, politicianul liberal mai spune că PSD vrea să tergiverseze adoptarea acestui act, pentru a face să eșueze măsurile Guvernului de limitare a răspândirii noului coronavirus și de relansare economică.”PSD a ajuns la fundul sacului acum. Nu mai are idei de relansare economică, vede că îi fuge pământul de sub picioare și nu mai are timp până la alegeri. Prin urmare, el nu se mai bazează nici pe rațiune, nici pe politici economice sau politici publice de sănătate, nu face nici cel mai mic efort de a identifica modalități eficiente de rezolvare a crizei sanitare. Singurul lui aliat pentru creșterea în sondaje este pandemia de Covid-19”.

Însă, mai remarcă liberalul, ”chiar și așa, dacă ne uităm la ce face PSD, identificăm elemente de disonanță cognitivă. Pe de o parte, președinta de facto a PSD, Gabriela Firea, vrea testare în masă a bucureștenilor, că de restul nu îi pasă, iar pe de altă parte liderii interimari ai partidului alimentează o retorică conspiraționistă, o adevărată ”realitate paralelă”, că tot e la modă în rândul pesedinților ”statul paralel”.

Sursa:https://www.stiripesurse.ro/tanase-stamule-consilierul-premierului-marirea-pensiilor-si-a-alocatiilor-cerute-de-psd-indemnu_1485869.html

Piața 16 februarie, strada Subcetate din cartierul Bucureștii Noi este o oglindă a incompetenței și indiferenței primarului invizibil al sectorului 1 față de nevoile comunității. Sufocată de traficul haotic și lipsită de o minimă amenajare urbanistică, această zonă poate fi salvată fără mari investiții. Pentru decongestionarea traficului pot fi create sensuri unice pe strada Subcetate si Strada Pieței. ▶ Aceasta este prima măsură pe care o propun în programul meu pentru primăria Sectorului 1 pentru aceastâ zonă.

Contact - © Tănase Stamule - tanase@stamule.ro - +40 725 679 640
error: Conținut protejat!